Peste taceri din nou ploua molatec,
Cu albe flori de patimi sangerate,
Si sufletul se umple de jaratec,
Si tipatul ce s-a pierdut in noapte.
Cu luna vii calcand in dor ostatec
Si alba e cararea parc-a nins,
Doar vantul se roteste-n noi salbatec,
Si-n insomnii, tacerea ne-a cuprins.
Umerii tai, au inflorit spre seara,
Dorintele au devenit cuvant,
Si parfumate florile coboara,
Privighetori in noptile ce sunt.
Ma leagana gradina ta, uitata,
Cu frunzele batranului artar,
Si frang lumina lunii ce sageata,
In pasii mei, fosnind in noapte rar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu